Se spune că adevărul este o valoare pe care omul trebuie s-o respecte şi s-o caute. Cred cu adevărat în asta căci este o formă de a-ţi înfrumuseţa şi îmbunătăţi viaţa considerabil. Cred că asumarea unui lucru, unei atitudini ori a unei vieţi îşi are rădăcina în adevăr. Fără doar şi poate, rodul unei vieţi fericite şi liniştite se naşte din acesta.

Friedrich Nietzsche spunea:

Uneori, oamenii nu vor să audă adevărul deoarece nu vor să le fie distruse iluziile.

Într-adevăr! Dacă e să ne luăm după înţelesurile psihologice ale acestei atitudini, psihologul Ionuţ Ghiugan a abordat acest subiect într-un interviu acordat  ziarului ‘’Adevărul’’ şi a reuşit să clarifice însemnătatea şi rădăcinile acestei probleme mult dezbătute astăzi:

”Oamenii nu vor să audă adevărul pentru că adevărul este cea mai brutală formă de cunoaştere umană. Adevărul, odată cunoscut, nu lasă loc la nicio dezbatere, interpretare sau viitoare negociere. Adevărul permite doar tragerea unor concluzii şi construirea unui răspuns de reacţie legat de o situaţie de viaţă sau o relaţie interpersonală. Minciuna lasă loc compromisului şi iluziei că adevărul este o alegere subiectivă. În lipsa adevărului, speranţa omului se hrăneşte cu iluzii şi dorinţe neîmplinite şi oferă posibilitatea de a construi o strategie alternativă pentru a rezolva problemele existenţei.”

Oamenii nu vor să audă adevărul deoarece vor să menţină în viaţa lor beneficii (de ordin emoţional sau material), mărturisea psihologul Ionut Ghiugan.

Nimic mai adevărat.

Cred că a ajuns să fie unul dintre cele mai controversate subiecte. Ce-i drept, să fii asumat cu ceea ce eşti, ceea ce gândeşti şi ceea ce simţi este un lucru rar întâlnit, tocmai pentru că nu este uşor de dobândit. Înseamnă să duci o luptă continuă cu tine însuţi şi cu cei din jur, înseamnă să ai principii si valori bine înrădăcinate după care să-ţi ghidezi constant viaţa, înseamnă să nu accepţi lipsa lui în viaţa ta şi pe nimeni care o face, să nu existe înlocuitor al adevărului, să înfrunţi realitatea vieţii şi să o trăieşti aşa, cu bune şi cu rele.

Căci acolo unde minciuna îşi are locul, nu este locul tău.

Te-ai întrebat oare ce-i face pe oameni să mintă? Cred că mint din neputinţă, din laşitate, din nevoie, din frică, din iubire ori din lipsa ei, însă cred că tot ei sunt cei mai nefericiţi. Cred că lipsa unei direcţii în propria viaţă îi face să rătăcească mincinoşi prin a altora, fiind, desigur, în căutarea propriului sine.

Cred că există oameni care se mint atât de mult şi atât de bine încât aceasta le devine propria viaţă. Acesta este de fapt cea mai cruntă consecinţă a minciunii. Să te minţi atât de mult încât să uiţi cine eşti şi încotro te îndrepţi.

Dacă ar ştii ei, oamenii, cât de eliberatoare se simte asumarea, câtă linişte îţi oferă şi câţi oameni sinceri îţi aduce alături, nu ar mai lăsa neadevăruri să li se prelingă pe buze. Şi le-ar muşca de fiecare dată când aceasta ar încerca să se strecoare şireată, chiar şi cu riscul de a-şi crea singuri răni. Căci şi minciuna şi alungarea ei lasă răni ce supurează îndelung până dispar.

Oare câte răni ţi-ai şi ai făcut fără să-ţi dai seama? Oare de câte ori ai evitat asumarea ei numind-o nevinovată? Nu există minciuni nevinovate. Există doar neadevăruri asumate şi neasumate.

Mirela