Cum facem ecuații cu emoții? Și ce înseamnă asta de fapt?
Care sunt emoțiile fundamentale ce pot fi ușor recunoscute la orice persoană?

Elizabeth Gilbert spunea că ”emoțiile tale sunt sclavele gândurilor tale, iar tu ești sclavul emoțiilor tale.”’

Emoțiile fundamentale sunt cele care se manifestă spontan, generate de obicei de cauze exterioare, pe care le trăim și experimentăm continuu, reprezentând de fapt semnele a ceea ce se întâmplă cu noi sau în interiorul nostru. Reușind să le desluleșești, vei putea înțelege omul din fața ta cu mai multă ușurință, și chiar să descoperi lucrurile pe care din neputință sau nu, evită să le spună.

Fiecare dintre noi exprimăm în fiecare zi diferite emoţii pe care ceilalţi le pot percepe cu ajutorul cuvintelor, a expresiilor faciale, a gesturilor, ori prin atitudine. Prin urmare, principalele emoții fundamentale ale fiecarui om sunt:

Frica, care se recunoaște prin:

  • sprâncene ridicate şi apropiate
  • pleoapele superioare ridicate
  • pleoapele inferioare încordate
  • buzele uşor încordate şi întinse orizontal către urechi

Bucuria:

  • riduri în jurul ochilor
  • obrajii ridicaţi
  • muşchii feţei aşezaţi în concordanţă cu ochii

Mânia:

  • sprâncene apropiate puternic
  • privire extrem de fixă
  • încordarea şi apropierea buzelor

 

 

Tristeţea:

  • pleoape inferioare care simulează “căderea”
  • privire care nu este concentrată pe un punct fix
  • colţurile buzelor se duc în jos

 

Dispreţul, cea mai controversată microexpresie, a fost considerată de mulți oameni de știință mai degrabă o expresie care se exprimă în funcţie de cultura fiecărui popor, dar Paul Ekman, prin nenumărate studii a încercat să clarifice universalitatea “dispreţului” – colţul buzelor încordat şi ridicat doar pe o parte a feţei – reuşind să o includă  în rândul emoţiilor fundamentale.

 

Dezgustul:

  • nas încordat şi ridicat, mişcare care îi provoacă riduri nasului
  • buza superioară ridicată

 

 

Surprinderea:

  • sprâncenele ridicate
  • ochii larg deschişi
  • gura deschisă

 

 

În psihologie, acest gen de emoții sunt definite ca stări psihologice complexe, care ne influențează gândirea și comportamentul, fiind resimțite ca niște schimbări fizice și fiziologice. Pe lângă faptul că pot influența procesele mentale, ele produc, totodată, și anumite schimbări in tot corpul: schimbarea tonalității vocii, microexpresiile faciale, încordarea mușchilor etc. 

Harta emoțiilor în corp – Lauri Nummenmnaa, Erico Glerean, Ritta Hari și Jari K. Hietanen

Acesta este felul în care emoțiile fundamentale descrise mai sus se manifestă în corpul uman: ele arată activarea și dezactivarea corporală, manifestându-se prin apariția unor senzații în diferite zone ale corpului uman. Această imagine reprezintă harta universală a emoțiilor simțite conștient în corp, realizată în baza unui studiu a 700 de persoane, rezultatele bazându-se pe declarația subiectivă a fiecărui participant.

Ecuații cu emoții

Chip Conley în ”Emotional Ecuations” a reprezentat emoțiile din perspectivă matematică și logică pentru a oferi o altfel de viziune asupra emoțiilor.

Scopul emoțiilor este acela de a ne mobiliza și de a ne ajuta să acționăm conform unor anumite situații, de a lua decizii, de a-i înțelege pe ceilalți, de a evita pericolele etc. Însă este foarte important să nu luăm decizii definitive atunci când suntem controlați de emoții. Prin urmare, pentru a reuși să ne gestionăm emoțiile, Psihologul Valentina Dragomir, a propus 7 pași :

  • recunoaște și numește emoția pe care o simți;
  • observă cum simți emoția în corpul tău;
  • observă cum emoția îți afectează comportamentul;
  • identifică gândurile care îți insoțesc emoția și comportamentul;
  • identifică cauza emoției tale;
  • acceptă-ți emoția;
  • ancorează-te în prezent și reacționează adecvat.

 

Ca să găsim o lume nouă am avut nevoie de o hartă, și ca să găsim o minte calmă avem nevoie de o hartă a emoțiilor noastre. – Dalai Lama

 

Claudia Fulea
Ultimele postari ale lui Claudia Fulea (vezi toate)