Te-ai întrebat vreodată cum poţi să fii un bun partener pentru tine însuți?

De câte ori, prins în vârtejul acesta pe care-l numim viață, nu ai fost pus în situații în care ai renunțat la credințele, valorile și principiile tale pentru persoana căreia îi purtai iubire? De câte ori te-ai întrebat ce faci greșit? De câte ori ai blamat destinul pentru întâmplări care te urmăresc până-n prezent?

Te las să te gândești la asta pentru un minut, apoi îți voi spune că toate aceste experiențe te-au transformat în omul care ești astăzi.

Spune-mi acum, când te uiți în oglindă, ce vezi? Un om fericit, împlinit sau dimpotrivă? Cum ai defini relațiile cu oamenii din jurul tău?

Jacques Salomé, renumit pentru numeroasele scrieri legate de comunicare și relațiile de cuplu, a studiat încă din tinerețe domenii precum psihologia socială, psihanaliza, psihologia umanistă și psihodrama, încercând să-și dea seama de cum funcționează oamenii, cum îi afectează relațiile cu cei din jur, ajutându-i pe această cale să devină buni parteneri pentru ei înșiși, cât și pentru ceilalți.

Visul lui, privind omul, este ca fiecare copil, fiecare femeie și fiecare bărbat care trăiește pe această planetă să se poată într-o zi informa despre comunicarea relațională.

Altfel, acesta ne vorbește, în cartea Curajul de a fi tu însuți, despre cele cinci mari relații care organizează viața fiecărei ființe umane:

    1. Relația cu sine însuși sau cum să fii un bun tovarăș pentru sine, să înveți să te respecți, să te valorizezi, pe scurt, să te iubești.
    2. Relația de iubire sau de cuplu, când întâlnirea se înscrie într-un proiect de viață în comun.
    3. Relația cu copiii, când îi avem, când trebuie să le fim alături, căci sunt cei care duc mai departe viața noastră; ei sunt viitorul omenirii. Relația cu ei este esențială, pentru că ne face să revenim mereu la copilul care există încă în noi.
    4. Relația cu proprii noștri părinți, prin prisma noastră, a foștilor copii. Relație mereu plină de dificultăți, de contradicții între sentimentele și raporturile de control sau de dependență pe care ni le propun adesea, indiferent de vârstă. Aceste relații prea adesea ne consumă energia și trebuie permanent redefinite, reclarificate, reafirmate în noi limite.
    5. Relația cu divinul, altfel spus cu acea parte din tine care rămâne neatinsă în noi și care ne unește cu infinitul.

 

Dificultatea vine din faptul că, în anumite relații, suntem în cea mai mare parte a timpului orbi, imobilizați sau anesteziați de mizele afective, emoționale sau funcționale care par prioritare, ceea ce nu ne mai permite să adoptăm o poziție clară și lucidă… preventivă și salvatoare.

Reflectând, putem înțelege de ce anumite relații sunt din start sortite eșecului.

Jacques Salomé demontează unul dintre cele mai înrădăcinate mituri, pe care societatea noastră le-a perpetuat de-a lungul vremii, și anume: tot ce ni se întâmplă vine din exterior, are o cauză dincolo de noi, chiar mai presus de noi, independent de ceea ce ne dorim. Altfel spus, există un responsabil (Dumnezeu, hazardul sau orice altă denumire îi este atribuită de culturile din care facem parte) pentru nefericirea noastră, pentru greutățile prin care trecem și viața pe care o trăim.

Crezând că nimic nu depinde de noi și că nu avem control asupra a ceea ce ni se întâmplă, riscăm să nu înțelegem și să acceptăm că noi suntem parte activă a vieții noastre, că suntem creatorii și distrugătorii propriei noastre suferințe. 

Nu puteți transcende ceea ce nu cunoașteți. Pentru a trece dincolo de voi înșivă, trebuie să învățați să vă cunoașteți. – Nisargadatta Maharaj (guru hindus)

Plecând de la premisele de mai sus, acesta a conturat 15 afirmații care constituie carta unei bune coexistențe cu sine, după cum urmează:

1. Pot descoperi la orice vârstă că sunt parte activă din tot ce mi se întâmplă.
2. Pot învăța să nu mă complac în acuzații la adresa celuilalt sau în autoacuzații pentru tot ce mi se întâmplă în viață.
3. Dacă de la celălalt, de la ceilalți sau din mediul înconjurător îmi parvin un eveniment, un cuvânt sau un act care reprezintă o violență pentru mine, îmi pot identifica trăirea și o pot înapoia celui care mi-a trimis-o, atunci când ceea ce mi-a trimis el се nu îmi face bine.
4. Dacă de la celălalt, de la ceilalți sau din mediul înconjurător îmi parvin un eveniment, un cuvânt sau un act pe care le pot primi ca pe niște cadouri sau ca pe o mulțumire, îmi revine misiunea de a le accepta și de a le da curs în interior. Libertatea mea interioară va fi cu atât mai mare, iar aceasta îmi va confirma resursele, îmi va împrospăta și-mi va amplifica energiile. Este responsabilitatea mea să le fac să strălucească și să contribui astfel la alimentarea spațiului vieții mele cu mai multă iubire.
5. De fiecare dată când îmi asum riscul de a adopta o poziție, de a mă afirma, respectându-mă, îmi asum riscul de a fi diferit și prin aceasta, pot atinge anumite sensibilități, pot contrazice anumite convingeri, pot pierde aprobarea sau girul celor din jur. Pot învăța să mă împac cu singurătatea mea.
6. Îndrăznind să adresez cereri directe și deschise, accept în același timp să nu controlez răspunsul celuilalt. Îmi asum deci riscul ci libertatea de a primi acest răspuns, fie el pozitiv sau negativ.
7. Trecând de la reacție la relație, îmi cresc posibilitățile de schimb.
8. Sprijinindu-mă pe câteva instrumente capabile să favorizeze comunicarea (eşarfa, vizualizarea, simbolizarea) și aplicând câteva reguli de igienă relațională, devin mai coerent și mai constant, pentru a dezvolta relații creative. Îmi alimentez astfel dorința de viață din mine.
9 Îmi dezvolt și-mi măresc autonomia și libertatea de fiecare dată când învăț să am grijă de propriile mele dorințe sau sentimente, fără a i le impune celuilalt.
10. Dacă nu mai confund vinovăția, culpabilizarea (care vine de la celălalt) și auto-culpabilizarea, mă ancorez mai bine în realitate și, de asemenea, propun o legătură mai puțin parazitară, mai puțin apăsătoare și mai puțin proiectivă asupra celuilalt.
11. Capacitatea de a-mi menține orientarea va depinde de rigoarea mea în a nu mă lăsa poluat de relații energofage (consumatoare de energie). Dar va depinde și de deschiderea mea către a primi relațiile energogene (creatoare de energie).
12. Dacă accept să descopăr că orice schimbare personală are un preț pe care trebuie să-l plătim, sub aspectul exigențelor, al rigorii, al renunțărilor, al separării, al rupturii, mă voi apropia mai profund de divinul care există în mine și voi confirma dimensiunea spirituală cu care coexist.

Cea mai rea singurătate nu este când ești singur, ci când ești un prost tovarăș… pentru tine însuți.

Citind acestă carte, Curajul de a fi tu însuți, mi-am dat seama că blamarea hazardului pentru propria-mi viață nu mă va duce nicăieri și că asumarea responsabilității pentru tot ce mi se întâmplă presupune un curaj imens, dar fără de care nu pot coexista în armonie cu mine însămi și cu oamenii din jur.

Scrie-mi după ce o vei citi și spune-mi ce anume te-a marcat și dacă ți-a dat curajul… de a fi tu însuți. 😊

Claudia Fulea